Un eseu de Pamfil Şeicaru – Rusia, „duşmanul natural” al României.


CER SI PAMANT ROMANESC

Foto: Pamfil Șeicaru (n. 18 aprilie 1894, Buzău, România – d. 21 octombrie 1980, München, RFG) a fost un ziarist român, director al ziarului “Curentul”, cel mai combativ cotidian românesc în perioada dintre cele două războaie mondiale. Este considerat a fi cel mai mare gazetar din perioada interbelică

Redăm mai jos un  text scris de Pamfil Şeicaru în anii ’70 şi publicat în 2002-2003 într-o revistă de la München (în trei părţi: „Un tratat cu Rusia?”, „Amintiri pentru prezent și viitor”, „Relațiile româno-ruse”), text sesizat nouă de George Stanca, invocarea actualităţii nu ţine numai de profunzimile textului. Ţine şi de o potriveală neobişnuită de împrejurări.

Neîndoielnic, Pamfil Şeicaru a scris despre relaţiile româno-ruse într-un timp când Occidentul se iluziona în privinţa blândeții internaţionale a URSS. Mai demult profet al pericolului întruchipat de bolşevismul moscovit, Pamfil Şeicaru încearcă şi reuşeşte să avertizeze în 1972,  trecând în revistă notele comune ale regimului bolşevic…

View original post 8,053 more words

Advertisements
Posted in Uncategorized | 1 Comment

Banii, băncile și dobânzile – sau cum controlezi omenirea, din nimic?


Blackjack's Blog

Să facem un mic exercițiu mental. Gândiți-vă la situația în care cineva ar putea controla toate sursele de aer sau de apă, de pe Pământ: ce putere ar avea acesta asupra celorlalți?

Acum gândiți-vă că un mic grup de oameni are monopolul creării banilor, în cantitățile pe care aceștia le hotărăsc, distribuindu-i cui consideră ei de cuviință. E ceva mai rău decât în privința apei și a aerului – în timp ce toate resursele naturale sunt create de Dumnezeu în cantități limitate, banii sunt creați, astăzi, de bănci, printr-un sistem foarte bine pus la punct, în cantități nelimitate.

Așadar, o resursă devenită indispensabilă oamenilor, controlată de un grup restrâns, prin sistemul bancar. Un sistem care creează bani din nimic, în cantități nelimitate, ca instrument de control. Pe scurt, sărăcia sau bogăția întregii omeniri, mizeria sau confortul, depind de el! Și nu e doar atât: indiferent dacă se creează mulți bani…

View original post 1,170 more words

Posted in Uncategorized | Leave a comment

SPLENDID: Bucurestiul acum 40 – 50 de ani


Lupii Daciei

71 de poze vechi, pe unele le-am descoperit eu unde au fost facute,cu restul poate ma ajutativoi.Daca am gresit la o poza va rog sa ma certati.

***UPDATE*** In urma multor mesaje primite am reusit sa identificam locatiile  pozelor.

Va multumim!

O zi cu VOIE BUNA!

1. Dacia Service – Bd. Preciziei

Picture12. Intersectia de la strada Coltea cu bulevardul. In plan secund este intersectia de la Universitate. Interul inca nu este construit. Blocul in care este Cinema Pro

Picture2

3. Bd. I. Mihalache (1 mai) colt cu Alexandru Constantinescu (campina) – Piata Domenii

Picture3

4. Bd. Lacul Tei – Str. Maica Domnului

Picture4

5. Bd. Magheru – Blocurile ONT si EVA

Picture5

6. Magheru colt cu Academiei (Dalles) – Blocul Wilson inainte de cutremurul din ’77

Picture67. Magazinul EVA(peste drum de cinema patria)

Picture78. Academia Militara (de langa Eroilor)

Picture8

9. P.ta Rosetti –  În stânga se vede Teatrul Foarte Mic, un reper important în cultura capitalei.

Picture9

10. Sos. Colentina – D.na Ghica vis-a-vis de…

View original post 556 more words

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Sa aniversam Marea Revolutie Socialista impreuna cu bunul Vladimir Ilici


Bogdan Calehari

“Niciunul dintre noi – inclusiv autorul randurilor de fata – nu si-a imaginat vreo clipa ca Lenin a fost parintele terorismului intern din Rusia, al terorismului totalitar si nemilos.” – Dimitri Volkogonov

Stalin a instaurat dictatura bolsevica si teroarea, nu Lenin. Stalin a pus bazele uriasului sistem concentrationar, el a inventat lagarele de concentrare, plutoanele de executie si crimele in masa, nu parintele si conducatorul marii Revolutii bolsevice, stralucitul ganditor si filozof care a fost Vladimir Ilici Lenin. Bunul Vladimir Ilici! Stalin a compromis idealurile si principiile  “Marii Revolutii din Octombrie” si a marelui ei conducator, calauzind noua ordine comunista, nu numai din Rusia ci din intreaga lume, pe drumul terorii, al violentei si al totalitarismului criminal.

“Daca Lenin ar fi trait, ar fi fost altfel” – au spus sustinatorii ideologiei comuniste dupa ce Hrusciov a condamnat crimele lui Stalin, si l-a transformat pe acesta in “vinovatul de serviciu”, in…

View original post 1,349 more words

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Tainele părintelui Arsenie – Care sunt secretele lăsate în urmă de iubitul monah?


Posted in Uncategorized | Leave a comment

Închisoarea minții: „Camera Albă”, tortura care îți nimicește psihicul


Blackjack's Blog

Te-ai gândit vreodată că o culoare ar putea fi folosită ca mijloc de tortură? Ei bine, acest lucru nu numai că este posibil, dar s-a și întâmplat, iar consecințele au fost devastatoare. Când vine vorba de tortură, imaginația oamenilor pare să nu aibă limite.

Totuși, spre deosebire de metodele de tortură din Evul Mediu, care se concentrau pe latura fizică, metodele moderne au drept țintă psihicul uman.

Alb, lumină și liniște completă

Camera alba„Tortura albă” este o formă de tortură psihologică ce implică izolarea completă și distrugerea capacităților senzoriale ale prizonierilor. Practic, deținutul este închis într-o celulă – Camera Albă – cu pereți complet albi, într-un univers carceral care pare desprins din filmul SF distopic al lui George Lucas, THX 1138.

Totuși, spre deosebire de film, „Camera Albă” este reală. Cearșafurile, hainele, ușa, luminile – care nu se sting niciodată -, precum și toate celelate obiecte din celulă sunt albe…

View original post 309 more words

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Cristian Troncotă despre tandemul Iulian Vlad – Aurel Rogojan


Lupii Daciei

  NOTE DE LECTURĂ LA DOSARELE COTIDIANUL, NR. 2/2017. VINOVATUL DE SERVICIU. GENERALUL IULIAN VLAD Sincer să fiu, am parcurs […]

NOTE DE LECTURĂ LA DOSARELE COTIDIANUL, NR. 2/2017.
VINOVATUL DE SERVICIU. GENERALUL IULIAN VLAD

Sincer să fiu, am parcurs cu interes și nerăbdare Dosarele Cotidianul, nr. 2 din 2017, dedicate în întregime generalului răposat Iulian Vlad. Lectura, la prima vedere părea interesantă, mai ales că era vorba despre un dialog cu fostul său șef de cabinet, generalul rezervist Aurel Rogojan. Un om care l-a cunoscut foarte bine pe ultimul șef al Securității, având în vedere că au lucrat mulți ani împreună, fiind practic părtași la numeroase evenimente de importanță în istoria recentă a României. În realitate, cei doi au reluat o serie de teme binecunoscute publicului dar și specialiștilor, întrucât mai fuseseră publicate și cu alte ocazii; declarații în fața instanțelor militare de judecată post-decembriste, dialoguri cu ziariști și istorici, întâlniri cu rezerviștii la diferite lansări de carte, etc. Singura dezvăluire interesantă este vizita primită în momentul în care era…

View original post 3,936 more words

Posted in Uncategorized | Leave a comment