Parlamentarii dăunează grav sănătăţii. Proiect de lege


Lupii Daciei

Senatorilor şi deputaţilor li se va interzice apariţia în locurile publice, cu excepţia Parlamentului, ori să umble liberi pe străzi. De asemenea, se interzice cu desăvârşire accesul acestora în presă.

Pentru paza celor peste 500 de aleşi ai poporului se va aloca un număr de maximum trei jandarmi şi un număr nelimitat de câini ciobăneşti. Pe timpul sărbătorilor legale, aleşii poporului nu-şi vor părăsi domiciliul sub nicio formă. Sub sancţiuni administrative drastice li se mai interzic parlamentarilor consumul de băuturi alcoolice, filmele porno, moţăiala, scobitul în nas şi activităţile neprincipiale la toaletă.

Expunere de motive:

Având în vedere că, prin propria prezenţă, parlamentarii îi agresează pe alegători la orice apariţie publică, creându-le acestora stări ce-i pot afecta emoţional,

Ţinând cont că parlamentarii îi consideră pe alegători fiinţe inferioare, ei fiind superiori şi cu necesităţi speciale,

Având în vedere că provoacă retorici, conflicte şi dispute interminabile la orice apariţie în presă,

View original post 516 more words

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s