Despre Sfintele Taine- câteva gânduri


Bogdan DUCA

Într-o discuţie cu o prietenă ajunsesem la dificila problemă a celor şapte Sfinte Taine- Sacramente, pe care un credincios catolic sau ortodox standard le consideră ca fiind principalele instrumente ale Harului dumnezeiesc în Biserică.
Fără Taine, nu ne mântuim- aici pot cădea oricând de acord un catolic şi un ortodox, foarte supăraţi între ei, de altfel, pe chestiuni precum purcederea Duhului Sfânt.

Însă ceea ce este acceptat ca fiind de la Hristos, e de fapt o sistematizare pioasă şi discutabilă din Evul Mediu, menită să concluzioneze opinii teologice mult mai vechi cu privire la canalele privilegiate şi sine qua non ale Harului în viaţa credinciosului.

Întoarcerea la Evanghelie ne învaţă că Mântuitorul este destul de categoric când vine vorba de două obligaţii , să le numim “liturgice”, pentru orice om care se doreşte mântuit:

Botezul- “De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să…

View original post 654 more words

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s